DORU CÎRDEI

Frumusețea diversității și puterea unității

„Așa cum trupul este unul, dar are multe părți, și toate părțile trupului, deși sunt multe, formează un singur trup, tot așa este și Cristos.” — 1 Corinteni 12:12 (BVA)

Nu există frumusețe în haos, dar nici în uniformitate. Am învățat asta într-o seară de iarnă, când am asistat la o repetiția unei orchestre. Înainte ca dirijorul să intre, fiecare instrument suna parcă la întâmplare: vioara tremura pe o notă înaltă, clarinetul își căuta tonul, tobele încercau un ritm. Zgomot. Apoi – tăcere. Dirijorul a ridicat bagheta și, dintr-o dată, totul a căpătat sens.

Aceeași orchestră. Aceiași oameni. Aceleași diferențe.
Dar acum toate urmau aceeași partitură, același ritm, aceeași mănă.

Așa este și viața. Familia ta, biserica ta, comunitatea din care faci parte – toate sunt o orchestră în care Dumnezeu este Dirijorul. Fiecare are o voce diferită, un ton, o poveste, o durere, o chemare. Dar când El ridică bagheta, diversitatea se transformă în armonie.

Unii se tem de diferențe. Vor ca toți să gândească la fel, să simtă la fel, să preceapă la fel. Dar Dumnezeu iubește diversitatea. El a creat zeci de nuanțe de albastru, nenumărate de voci, miliarde de chipuri. Niciun răsărit nu seamănă cu altul, și niciun om nu e o greșeală de copiere.

Dumnezeu nu a greșit când ne-a creat diferiți. Greșim noi când ne temem să ne asumăm rolul în orchestră.

Familia e locul unde învățăm prima dată această lecție. Acolo unde diferențele devin ocazii de a crește, nu motive de ceartă. Soțul și soția sunt două melodii care nu se confundă, dar care, în mâinile lui Dumnezeu, devin un duet. Iubirea nu elimină diferențele, ci le acordă.

Biserica – trupul lui Cristos funcționează la fel. Unii predică, alții slujesc, alții se roagă. Când fiecare își aduce aportul lui, harul umple încăperea. Dar când unul încearcă să domine pe celălalt, muzica devine zgomot.

„Când fiecare contribuie cu darul lui, biserica crește în dragoste.” (Efeseni 4:16)

Și dacă te uiți mai departe, la lume, vezi același adevăr. Societatea are nevoie disperată de oameni care nu doar vorbesc, ci și ascultă. De oameni care nu ridică doar ziduri, ci construiesc și poduri. De oameni care nu impun uniformitate, ci inspiră unitate.

Pentru că acolo unde dragostea conduce, diferențele nu ne mai separă – ne  completează.

Adevărata unitate nu este rezultatul efortului nostru de a fi perfecți, ci rodul prezenței lui Dumnezeu între noi. Ea cere răbdare, iertare, smerenie și curaj. Curajul de a rămâne împreună chiar și atunci când e mai ușor să pleci.

Unitatea fără dragoste e control. Diversitatea fără scop e haos.
Dar când Duhul Sfânt devine dirijorul, lumea aude muzica cerului.

Rugăciune

Doamne, acordă inimile noastre. Fă din diferențele noastre o melodie a harului Tău.
Ajută-ne să trăim uniți în Duhul Tău, deși nu suntem la fel. Amin.

Ce ai adăuga la ceea ce am scris? Mă poți contacta: doru@filadelfia.md