Am observat un fenomen tot mai răspândit în rândul unor lideri spirituali: nu doar că se distanțează de alți creștini, ci se alarmează în fața oricărei diferențe și pornesc o ofensivă verbală și teologică împotriva celor care nu gândesc sau nu slujesc exact ca ei.
Totul începe, de obicei, cu o intenție nobilă: păstrarea purității credinței. Dar această intenție, când nu e însoțită de smerenie și discernământ, alunecă ușor în exclusivism. Se instalează o atitudine de superioritate:
„Noi suntem cei care am rămas corecți. Ceilalți s-au compromis.”
De aici până la critici dure și judecăți publice împotriva altor lideri, biserici sau denominații nu mai e decât un pas.
Și atunci încep atacurile.
Nu se mai predică Evanghelia, ci se predică împotriva altora. Nu se mai zidește, ci se demolează. Nu se mai slujește cu dragoste, ci se lovește cu suspiciune, ironie și acuzații. Această ofensivă, deghizată uneori în „apărarea adevărului”, ajunge să transforme o lucrare spirituală într-o campanie de defăimare. Iar biserica devine un spațiu al fricii și manipulării, nu al harului și libertății. O tabără mereu în alertă, nu o casă în care domnește Cristos.
Dar Cristos ne cheamă la altceva.
El nu ne-a chemat să ne comparăm, să ne judecăm și să ne luptăm unii cu alții. El a venit să aducă unitate, vindecare, împăcare. Dacă Isus a stat la masă cu vameșii și cu păcătoșii, cum îndrăznim noi să-i respingem pe frații noștri doar pentru că slujesc altfel decât noi?
Când ajungi să crezi că doar tu mai ești „corect”, s-ar putea ca, fără să-ți dai seama, să fi ieșit din sfera smereniei.
Și când pornești la atac împotriva comunității creștine, e foarte posibil să nu mai lupți pentru cauza lui Dumnezeu – ci pentru propriul ego spiritual.
Totuși, mai este speranță.
Este timpul să renunțăm la confruntare și să identificăm oportunități pentru colaborare. Să ne pocăim de mândria noastră, de critica destructivă și de atacurile mascate în zel religios.
Este timpul să ne reamintim că:
Biserica lui Cristos este mai mare decât tradiția noastră, decât stilul nostru, decât preferințele noastre.
Unitatea nu înseamnă uniformitate.
Înseamnă dragoste, încredere, smerenie și dorința de a lucra împreună pentru gloria lui Dumnezeu.
DORU CÎRDEI 
Lasă un comentariu