DORU CÎRDEI

Desigur orice om care și-a asumat responsabilități de conducere în cadrul bisericii locale este nerăbdător să relanseze adunările publice ale credincioșilor. Și eu voi celebra relansarea lor. Este regretabil însă, că prea mulți numesc aceasta „redeschiderea bisericilor”, de parcă bisericile au fost închise… Totuși care este adevăratul motiv care generează această dorință de nestăpânit? Ne grăbim spre adunări de dragul lui Dumnezeu sau al idolilor? Următoarele întrebări ar trebui să ne aducă claritate.

Suntem siguri că nu de dragul idolului programului? Când ne dorim să revenim la „normal”, ne gândim în primul rând la relația cu Dumnezeu, la gradul de dedicare pentru a îndeplini planul Său, sau ne dorim să revenim la program, așa numitul „serviciu divin” de care suntem îndrăgostiți? Nu cumva am ajuns să slujim prea mult tiparul religios, cel care ar trebui să ne slujească atât nouă cât și scopului lui Cristos? Suntem siguri că nu ne grăbim să ne închinăm idolului numit programul adunării publice? Ce măsuri putem lua pentru a fi siguri că Dumnezeu, scopul și prioritățile Sale va genera programul adunărilor noastre când vor fi relansate?

Suntem siguri că nu de dragul idolului controlului? Tânjim atât de mult pentru a avea oportunitatea de a organiza adunări publice, deoarece Dumnezeu ne-a convins și ne-a responsabilizat să slujim oamenilor în numele Lui, sau din cauza dorinței firești de a controla oamenii, cât mai mulți oameni? Se prea poate că am vrea să știm din nou câți, cine, cum, participă la adunări, nu? Cum se îmbracă, cum se conformează, etc.? Să fim sinceri: chiar nu suferim în această perioadă că am pierdut controlul? Nu este adevărat că un număr mult prea mare de conducători din spațiul evanghelic pun egal între verbele a conduce și a controla? Deci suntem siguri că nu urmărim să ne închinăm contemporanului idol al controlului, cât mai repede?

Suntem siguri că nu de dragul idolului clădirii? Numărăm zilele până în momentul în care vom fi în drept să avem adunări în spațiile bisericii, pentru că știm că acestea facilitează manifestarea prezenței lui Dumnezeu, sau ne identificăm mult prea mult cu o clădire. De ce o numim casa lui Dumnezeu? De ce o prețuim atât e mult? De ce ne reprezintă atât de mult? De ce în multe cazuri sediul bisericii este mai actualizat decât programul bisericii? Clădirile fac bisericile noastre renumite în comunitate? Da, este o întrebare pertinentă: suntem închinători pasionați ai idolului clădirilor bisericilor noastre, sau ai lui Dumnezeu?

Concluzie. Întrebările de control ar putea continua, în dreptul idolului statisticilor, al banilor, etc. și, noi trebuie să facem totul ca Isus să fie central în tot ceea ce organizăm, iar misiunea cu care ne-a responsabilizat – ucenicia – trebuie îndeplinită în mod eficient, indiferent de vremuri și împrejurări.

Tu ce crezi cu privire la întrebările pe care le-am scris mai sus? Ce ai mai adăuga? Ce din ceea ce am scris ai reformula? Dacă crezi că îți pot fi de folos în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md