
În timp ce mijloacele media ne vând, fără răgaz, avalanșe de motive de îngrijorare și frică, apar politicieni care fac apel la calm. Este posibil, practic, acest calm? Ce putem face pentru a administra viața în „stare de urgență”? Știm că frica este cheia supraviețuirii, însă cum să scapi de excesul de frică, să eviți îngrijorarea și aderarea la panică?
Nu te îngrijora.
Este demonstrat științific (Robert Leahy, Ph.D., The Worry Cure, etc.) că 85% din îngrijorări sunt nejustificate și niciodată nu vor avea loc. Iar din cele 15% care au loc, 79% sunt dificultăți pe care le putem administra mai bine de cât ne așteptăm și ne învață lecții de viață.
Aceasta înseamnă că 97% din ceea ce te îngrijorează nu este altceva decât o minte înfricoșată care te pedepsește cu exagerări și interpretări greșite. Administrează-ți emoțiile și nu te îngrijora! Dar pentru a reuși aceasta…
Nu accepta informații false.
Este uluitor să observi că lumea este predispusă să consume știri false sau pe jumătate false, fără a verifica în primul rând sursa. Din care motiv te-ai abona la „fake news”? Doar pentru că sunt comunicate într-un mod convingător? Din simplul motiv că ele îți intră în casă (în salon și chiar în dormitor), fără să le inviți sau să le spui bun venit?
Mai rău, ele, știrile false te pot face difuzor al lor. Mulți oameni de bună credință sunt angajați în activitatea de rea credință a transmiterii materialului pentru îngrijorare nejustificată.
Iată care sunt întrebările mele de control pentru a filtra știrile: (a) cine este autorul informației? (b) ce mesaj transmite informația? (c) care este scopul informației? Dacă nu poți răspunde în mod satisfăcător la aceste trei întrebări, nu accepta informația. Și dacă vorbim despre aceasta, există o SURSĂ sigură de informare…
Frica care te scapă de frică.
Totuși, există un antidot pentru frică. Este frica sănătoasă care te scapă de frica patologică, paralizantă. Deoarece, originea finală a fricii este dorința de control asupra vieții, numai frica de Cel care este Creatorul vieții este soluția. El, Dumnezeu are controlul absolut asupra oricărei circumstanțe și are ultimul cuvânt în totul.
Omul cel mai înțelept în timpul generației sale, înțelepciune care a rămas proverbială, Solomon, a concluzionat: „Cine se teme de Iahve, are o fortăreață în care poate sta ferit de pericole; și El va fi un refugiu pentru copiii acelui om. Frica de Iahve este un izvor de viață. Ea îndepărtează omul de capcanele morții.” (Proverbe 14:26-27 BVA)
Frica care te scapă de frică este reverența față de Dumnezeu. Simplu: te temi de El și nu te mai temi de nimic. Îți pui încrederea în El și scapi de neîcredere. Iar acesta nu este un exercițiu religios abstract, ci un mod de viață, care include multiple beneficii, conform afirmației înțeleptului: (a) ai o fortăreață protectoare, (b) ai un refugiu pentru copii, (c) reușești să eviți cursele morții.
Apropo, toți oamenii se tem de Dumnezeu: unii se tem de El în mod nesănătos și fug de El, în timp ce unii se tem de El în mod reverent și se apropie de El. Aceștia din urmă, în vremea dificultăților fug la Dumnezeu. Te încurajez să cultivi pe orice cale reverența ta față de iubitorul tău Tată Ceresc. Aceasta te va scuti de frică și panică și îți va da o perspectivă eternă în contextul evenimentelor temporare, precum epidemia provocată de noul coronavirus – COVID-19.
Tu cum administrezi frica în general? Ce faci pentru a nu te îngrijora în aceste zile? Dacă crezi că te pot ajuta în vreun fel, nu ezita să mă contactezi: doru@filadelfia.md
Lasă un comentariu